Dulce poezie

Dulce poezie

Rogu-te să-mpărtăși

Așternute-n versuri

Vieți din Universuri

Iar un loc în carte

Pe o foaie aparte

Lasăl pentru mine

Să aștern în noapte

Versuri din lumină

Și să-ți scriu acum

Că-mi doresc un drum

Unul bun, frumos

Mult mai luminos

Ca să ies din fum

Din noroi și scrum

Vreau o cale nouă

S-o împart în două

Și mai am un dor

Care-mi dă fior

Este un vis mare

Ce nu-i de oarecare

Vreau un poloboc

Plin cu mult noroc

Pace, sănătate

Să le-mpart pe toate

Pentru toți cei buni

Oameni din străbuni

Ce viața o iubesc 

Și binele prețuiesc

Să trăiască toți

Bunei, fii, nepoți

Pe acest Pămînt

Locul nostru sfînt!

Pentru Mihaela V. (sper că-ti place poza, e preferata mea, pupici)

M. V. asta e pentru tine, stiu ca ai așteptat-o, uite că și eu am muncit pînă să se primească ceva...


Am cunoscut un om
Un om cu suflet mare
Cu suflet ca o floare

Am început să văd
O lume diferită
Cu zîmbet învelită

Am înțeles că totul
Se-nvîrte-n lume altfel
Și nu e rău defel

Am învățat să spun
Expresii deochiate
De la Văratic luate

Acum mă minunez
Pe Mihaela o citez.
Uite versuri pentru tine
Le vei citi știu bine!

file rupte din amintiri...

ABIS!

Respir cu greu,
De gănduri multe.
Nu ești al meu,
Pierdute-am unde?!

Un vis ai fost.
Dar m-am trezit.
Acum n-am rost.
De te-am zărit.

Eu te simțeam
Iar tu tăceai
Și buze pline
Sărutai...

***

Sufletul cere.
Încerc să mă mint.
În loc de plăcere
Durere eu simt.

În lungi căutări
Cugetu-mi pleacă.
Ajunge în zări
Și acolo mă-neacă!

Amară mi-e gura.
Amară sunt eu.
Ce dulce făptură
Iubit-am mereu!

Steau de la răsărit

Astăzi am văzut o stea
Pe cerul azuriu-albastru
Cu multe raze strălucea
De n-ar fi un simplu astru

A fost ca și un vis feeric
Pe-alocuri presurat cu nori
Era departe-n-ntuneric
Și tot aproape lîngă sori

În straie argintii de gheață
Se-apropia cu pași domoli
Lumina dispărea-n ceață
Rămînînd doar umerii goi

Și ochii mari clipeau
Țintind un punct de viață
Și buze roșii amorțeau
În sfînta dimineață

Un suflet am zărit
Curat ca apa muntelui
În boltă zugrăvit
Și smuls din firea trpului

Acum nu ma contează
Ce cred și ce vorbesc
Nu e un vis, sunt trează
Și văd tot ce iubesc

Vreau timpul să înșel
Să-mi deie înapoi
Ce mi-a răpit ca un mișel
Și trup, și suflet, și viața pentru noi!

îngerașul...

Lîngă puișorul meu...

Ochii negri mă privesc.
Îi sărut și îi iubesc.
Gura mică sunet scoate.
Eu mă mir cîte mai poate.
   
    Suflețel curat și sfînt,
    Mă-neacă-n al ei cînt.
    Cîntec dulce și duios,
    Mă-nfioară așa frumos.

În privirea ei dezmierd
Și acolo tot mă pierd.
De mi-e frică, mă-nfior.
Tot mă uit la al meu odor.

    Ore trec, zile se scurg,
    Răsărit și iar amurg.
    Crește fata, cresc și eu
    Lîngă puișorul meu!

ca la început...

Balada vieții
Ies din casă afară.
merg pe o cărare.
Și cărarea-i lungă,
chiar și după luncă.
Și ispite-n cale
se cobor la vale
și m-așteaptă-n lung,
ca să le ajung,
ca să mă doboare
și să mă omoare.
Dar de ce să mor?
Că nu am un dor.
Vreau să mai trăiesc
și să mai iubesc,
căci iubirea-i viață.
Ea mereu ne-nvață.
Ce e-nțelepciunea.
Ce e pasiunea.
E un joc ciudat,
fără reguli dat.
Nu știu cum se-ntoarce,
viața, ea, ți-o face
și nu-i pare rău
dacă-ți este greu
pentru om ca mine
sau de cel ca tine.
Viața este jocul,
cum îți e norocul.
Și să nu încerci,
soarta s-o întreci.
Ea se va întoarce
și mai rău ți-a face!