ca la început...

Balada vieții
Ies din casă afară.
merg pe o cărare.
Și cărarea-i lungă,
chiar și după luncă.
Și ispite-n cale
se cobor la vale
și m-așteaptă-n lung,
ca să le ajung,
ca să mă doboare
și să mă omoare.
Dar de ce să mor?
Că nu am un dor.
Vreau să mai trăiesc
și să mai iubesc,
căci iubirea-i viață.
Ea mereu ne-nvață.
Ce e-nțelepciunea.
Ce e pasiunea.
E un joc ciudat,
fără reguli dat.
Nu știu cum se-ntoarce,
viața, ea, ți-o face
și nu-i pare rău
dacă-ți este greu
pentru om ca mine
sau de cel ca tine.
Viața este jocul,
cum îți e norocul.
Și să nu încerci,
soarta s-o întreci.
Ea se va întoarce
și mai rău ți-a face!